La inițiativa Agenției Naționale de Transplant (ANT), echipa AdSymphony, agenția care coordonează platforma MedicAds, a realizat campania „Cadoul vieții – Fii erou! Donează viață”, proiect care a câștigat trofeul categoriei “Campania medicală a anului”, la Romanian Healthcare Awards 2025.
Campania, aleasă câștigătoare de un juriu internațional, format din 27 de membri din România, SUA, Polonia, Danemarca, Portugalia, Norvegia, Estonia, Grecia și Republica Moldova, are drept obiectiv creșterea nivelului de conștientizare în rândul populației și încurajarea donării de organe în țara noastră.
În statistici, România se clasează pe penultimul loc la nivel european în ceea ce privește transplantul de organe. Prin această campanie ne-am dorit să aducem în prim-plan nevoia acută de solidaritate umană. Mesajul principal: donarea de organe salvează vieți, iar prin gestul său, fiecare donator oferă cel mai prețios cadou, o a doua șansă pentru pacienții aflați pe listele de așteptare.
Spotul „Cadoul vieții” este materialul pivot al campaniei pe care ANT o derulează în colaborare cu Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
“Cadoul vieții” – concept, public țintă, mesajele principale ale campaniei
Prin conceptul creativ, am urmărit transformarea unei „pierderi” atât de dificile, într-un „cadou”, totul printr-un arc emoțional ce conectează o scenă de familie cu momentul critic din spital, unde vestea că există un donator aduce speranță.
Storyboard-ul pune în prim plan anumite cadre-cheie: aniversare alături de cei dragi, o scrisoare, tranziția la spital, anunțul medicului: „Am găsit un donator”, recunoștința coordonatorului de transplant exprimată către aparținător și răspunsul acestuia: „A fost decizia ei. Noi doar am respectat-o”.
Public-țintă:
- populația adultă/ aparținători care pot decide donarea de organe după deces;
- comunitatea medicală cu rol de „legătură” între familia care acceptă donarea de organe și pacienții aflați pe listele de așteptare.
Direcția de comunicare: un film scurt, cu storytelling emoționant și fundament medical, potrivit pentru difuzarea la TV, în instituții medicale, în mediul digital.
Creativitate și inovație în campania medicală a anului 2025
Din conceptul creativ se desprinde un univers narativ în care gesturile de solidaritate se transformă în adevărate declarații de speranță. Povestea se deschide într-un cadru familiar, cu o atmosferă de sărbătoare, ce pune în evidență fericirea și unitatea, însă vocea tremurândă a actriței ne oferă indiciul că în spate bucuriei se ascunde un adevăr dureros.
Acest adevăr este dezvăluit printr-o tranziție plină de simbolism către realitatea dură, sugerată prin camera rece de spital: nevoia urgentă a unui transplant. Această dualitate vizuală evidențiază mesajul cheie, acela că donatorul devine erou pentru o altă familie.
Firul roșu al spotului introduce discret și rolul coordonatorului de transplant, cu scopul de a oferi publicului un reper profesional și uman.
Dialogurile pe care le-am folosit în spot întăresc și mai mult consistența mesajului: „Am găsit un donator”, „Vă mulțumim pentru acest gest minunat”, „A fost decizia ei. Noi doar am respectat-o”.
Inovația constă în îmbinarea riguroasă a elementelor medicale și legislative (pacient in moarte cerebrală, consimțământul familiei pentru donarea de organe) cu un storytelling realizat prin cadre și tranziții ce scot în evidență urmările gestului eroic.
Două locații simbolice pentru filmarea spotului “Cadoul vieții”
Am livrat conceptul și spotul final, atât în varianta integrală, cât și în varianta de 20 de secunde: scenariu, regie, filmare, montaj, post-producție.
Am filmat în două locații simbolice pentru povestea din spate: acasă (viața cotidiană) și spital (momentul critic). Narațiunea prezintă succesiunea cadrelor (aniversare, scrisoarea familiei donatoarei, tranziție pe patul de spital, anunțul că a fost găsit un donator, mulțumirea medicului către soțul donatoarei).
Execuția a urmărit două direcții:
- Acuratețe medicală (aliniere la materialele ANT de informare despre moartea cerebrală sau consimțământul familiei pentru donarea de organe).
- Coerență vizuală și claritate emoțională, pentru a sprijini obiectivul de conștientizare a importanței donării de organe și de abordare în viața de zi cu zi a discuției despre acest subiect, cu familia sau între prieteni.
Pe lângă conceptul campaniei și realizarea spotului, echipa noastră a realizat și design-ul grafic al site-ului ANT, www.transplant.ro, și al materialelor de informare, precum pliante și broșuri.
Campania a fost lansată pe 25 februarie 2025, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMF).
Concluzia noastră după acest proiect amplu, special și recunoscut la o competiție de prestigiu din domeniul medical: Atunci când un subiect delicat, cum este donarea de organe, este integrat într-o poveste ancorată în viața de zi cu zi, mesajul are un impact major și ajunge la public în mod natural.
Spotul pe care l-am realizat este de tip evergreen, pentru că vorbim de o nevoie permanentă de a aduce în prim plan subiectul donării de organe și impactul vital al acestui gest pentru pacienții aflați pe listele de așteptare pentru un transplant. Producția poate rula în campanii anuale, în universități, poate chiar și licee, precum și în workshop-uri pentru personalul medical.
